Despre mine

Fotografia mea
SUPREMA INTELEPCIUNE ESTE DISTINGEREA BINELUI DE RAU ADEVARATA INTELEPCIUNE INSEAMNA SA-TI RECUNOSTI PROPRIA IGNORANTA VIATA-I SCURTA IAR CU FIECARE CUVANT PE CARE IL ROSTESTI TI SE SCURGE O PICATURA DIN VIATA.

joi, 5 februarie 2009

Studii asupra suicidului

Cea mai uzuală definire fiind cea etimologică, suicidul (din latiescul “sui caedere”) a fost considerat “omorul de sine”, 1737. Durkheim(1879) propune o primă definiţie comprehensivă a suicidului, arătând că pot fi numite suicid “toate cazurile de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act, pozitiv sau negativ, realizat de victima însăşi şi care cunoştea rezultatul la care se va ajunge.”

O definire psiho-socială a fenomenului este furnizată de către V.-T. Dragomirescu, care arată că “fenomenul suicidar se defineşte ca o formă specifică de comportament individual antisocial, de tip autoagresiv, supus unui determinism şi având drept scop acceptarea voluntară – conştientă şi deliberată – a întreruperii cursului vieţii de către însuşi individul care a adoptat această soluţie pentru rezolvarea unor conflicte personale”. Suicidul este un act uman de încetare din viaţă, autoprodusă şi cu intenţie proprie.”

Dintr-o perspectivă psihopatologică, psihiatrul şi psihologul român G. Ionescu vede în suicid “…actul autosuprimării existenţei desfăşurat într-un moment de tensiune afectivă sau de perturbare a conştienţei”.

Dată fiind marea diversitate a actelor suicidare şi extensiunea terminologică abuzivă, actualmente este necesar să se vorbească de suicid “reuşit”, sau “consumat”, pentru a arăta că actul şi-a atins scopul şi a-l diferenţia de o simplă tentativă de autoliză.

Vorbind despre “autorii” actelor autoagresive se foloseşte următoarea treminologie:
– sinucigaşi – pentru cei care al căror act a reuşit;
– suicidari sau suicidanţi – pentru cei al căror act a eşuat.

CRITERII DE DIAGNOSTICARE A SUICIDULUI

Există foarte multe situaţii care solicită un “diagnostic diferenţial”, cum ar fi: sinuciderile duble sau colective; simularea omuciderii; disimularea actului autodistructiv; asocierea homicidului cu suicidul; discordanţa datelor de anchetă şi a constatărilor medico-legale; insuficienţa sau lipsa motivării actului; existenţa şantajului cu suicidul în antecedente etc. În fiecare din aceste contexte primordială este excluderea crimei şi a accidentului.

Construind un Modelul în Triunghi al sinuciderii, ale cărui elemente sunt: dorinţa de a muri; un plan al suicidului şi o mare suferinţă care trebuie alinată, prezintă criteriile ştiinţifice ale cauzelor necesare şi suficiente pentru un eveniment suicidar. Autorul consideră că actul autovatămător poate fi judecat după letalitatea planului şi a metodelor folosite.

Conceptul de letalitate” se referă la probabilitatea morţii în urma sinuciderii şi se evaluează prin prisma metodelor de autovătămare folosite.

Ideea de la care s-a plecat a fost aceea că moartea este mai probabilă când victimele utilizează metode grav vătămătoare, cu acţiune rapidă şi ireversibilă, cum ar fi spânzurarea, aruncarea de la înălţime, împuşcarea etc.Criterii pentru evaluarea letalităţii planului suicidar, ţinând cont de faptul că 3 aspecte ale comportamentului autovătămător influeţează letalitatea planului suicidar:
- Adecvarea planului;
- Eficacitatea metodei;
- Eforturile de a preveni salvarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu